Imi amintesc cand ne-am cunoscut... La prima întâlnire parea atat de absorbit (se prefacea bine), iar eu eram atat de indiferenta, desi la randul meu ma prefaceam interesata, incat m -am gandit:
- Doamne, baiatul asta o sa sufere din cauza mea. Fa sa se intoarca la fosta (de care tocmai îmi povestea). Daca as fi stiut atunci cat aveam sa sufar eu...
Apoi, in timpul unei alte întâlniri, cand el imi vorbea despre lucruri frumoase si zambea ( si cumm zambea...), am gandit:
- Te rog, nu fa ca lucrurile sa fie simple, eu ma plictisesc usor.
Ma amuz acum teribil de toate acele ganduri. Nu a fost simplu nimic. Si nici el indragostit n-a fost.
The great pretender. A interpretat un rol. Si totusi daca as fi stiut cum aveau sa decurga lucrurile, nu as fi schimbat nimic. Mi-as fi dorit doar sa fie mai mult. Cred, insa, ca asta a fost farmecul relatiei noastre. Ca au ramas multe semne de întrebare. Lucruri nezise si nefacute, dorinte care s-au aprins ca niste scântei, dar nu au luat niciodata foc. Asa ca-s inca acolo nemistuite de flăcăra. E ca un fel de scenariu, bine pus la punct. Si analizand atent lucrurile pare ca el stia foarte bine ce face. Probabil a mai facut.
Cu siguranta, daca relatia ar fi continuat, ne-am fi despartit. Atunci eu as fi decis asa. Si chiar daca am continua de unde am ramas, mi-e teama ca el nu s-ar putea ridica la nivelul asteptărilor din mintea mea.
In ciuda a tot ce( nu )s-a intamplat, imi amintesc cu mult drag de el. M-a facut sa simt tot felul de emotii necunoscute mie, pana sa il intalnesc.
Aseman relatia noastra cu o ploaie de vara. Intensă si... scurta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu