Cand iti vei indeplini visele?

Lumea intreaga pare sa se confrunte astazi, mai mult ca oricand,  cu lipsa de satisfactie, fericire si multumire. Ne trezim fara chef de viata sau munca. " Inca o zi" afirmam pe un ton scazut si morocanos, in loc sa fim bucurosi de noua sansa care ne bate la usa. Privim cu scepticism si pesimism in viitor si gasim motive de insatisfactie in orice: e prea mult soare, cad frunzele, bate vantul, ne a inselat, ne am ingrasat.

De ce nu putem vedea partea plina a paharului? Petrecem zeci de minute zilnic in fata oglinzii criticandu-ne, "soldurile sunt prea late, picioare prea grose, fundul prea mare". Traim incorsetate in mentalitati rigide si limitative ani la rand, fara sa ne permitem sa ne bucuram de viata. Suna cunoscut : "cand voi slabi, voi purta..", "cand voi avea bani, voi face..", " cand voi avea iubit , voi fi.."?! Daca acest " cand" nu va veni niciodata, ce faci? Iti ratezi viata in amanari si proiectari in viitor?

Ce ne impiedica sa ne bucuram de "acum"?

Am  fost zilele trecute acasa, intr un oras micut, plin de amintiri. M am intors dezamagita.

In pubul in care am iesit am gasit adolescente cu pretentii de star, care au impresia ca "a fi cineva" inseamna sa ai RayBan la ochi si pantofi cu toc  in picioare, masculi de peste 40, disperati sa isi gaseasca perechea  pe timpul noptii, pustoaice cu chip dragut pe post de chelnerite. Ajutati de paharele cu bautura, oamenii pareau sa se elibereze de frustrari si complexe si deveneau " fericiti". Doar stimulentele ne mai pot darui clipe de fericire?

Lipsa autenticitatii si a valorii personale, comparatia sociala, aparentele instraineaza oamenii si ii determina sa fie solitari, ingandurati si nemultumiti. Ai curaj sa te afisezi fara iphone in gasca si sa recunosti ca familia ta se confrunta cu probleme financiare?

Cum ii judecam pe ceilalti si cum ii etichetam?! Pozele de pe facebook ne comunica ca sunt  fericiti, impliniti, populari si cu bani... Gata, i am catalogat si invidiat, caci fragilitatea, slabiciunea, lipsa increderii sau disperarea nu sunt surprinse de obiectivul camerei. 

Ieri,  ma uitam la fotografiile unui baiat zambitor care a cutreierat lumea in lung si lat si ma gandeam "cat de fain". Apoi i am aflat povestea: un tip introvertit cu parinti divortati si un frate mort. Parca nu mai e asa fain, nu?

De curand s a sinucis o tanara  notarita si  intamplarea a starnit numeroase reactii de genul "avea bani, nimic nu i lipsea", "bani avea, nu inteleg". Succesul, banii si satisfacerea materiala inseamna si satisfacere pe plan personal? Din pacate, viata ne demonstreaza adesea ca banii ne asigura stabilitatea financiara, nu si pe cea emotionala.

Dincolo de oameni sunt povesti pe care nu le stim.

Modelul parental pe care l am avut, sfaturile pe care le am primit, intamplarile care ne au marcat, toti purtam in suflet amintiri placute si mai putin placute. Am fost insa, invatati sa renegam, nu sa vindecam ceea ce ne doare, iar atunci cand cladim palate pe temelii subrede, acestea se prabusesc.

Bunica mea mi a spus si acum cand am fost acasa:" Ce sa faci? Asa e viata, grea." Mesajele astea inspaimantatoare ne pun la pamant si ne fac sa credem ca resemnarea e solutia:" unii s blestemati, altii binecuvantati". Oare? Sunt orfani care au ajuns persoane de succes, saraci care au devenit bogati, oameni simpli care astazi sunt modele. Resemnarea nu e niciodata solutia. 

Timpul trece in defavoarea noastra atunci cand noi ne resemnam, amanam, ne dorim sa fim altundeva, altcineva. Din nefericire, nu ne a spus nimeni ca suntem importanti, ca meritam si ca putem, chiar daca nu avem ( bani, relatii, etc) sau nu suntem ( perfecte, slabe, dotate...) .

Situatia in care ne aflam azi e provizorie. Nimic nu e stabil. Nici fericirea, nici tristetea. Peste un an, unde te vei afla, ce vei fi si ce vei face?  Visele tale vor fi  amanate, indeplinite sau uitate ?
Dar peste 5?

Doni Juanii contemporani

Ieri am iesit la o cafenea nu tocmai draguta ( dar de fite) cu o prietena draga, pe care nu o mai vazusem de ceva vreme. A fost plecata prin tarile calde si la intoarcere mi a adus in dar cadouri si suveniruri. A primi cadouri e unul dintre hobbyurile mele :). 

Am ras, am discutat, ne am facut planuri de viitor.. iar dintre subiectele abordate nu avea cum sa lipseasca si cel al relatiilor. Si mi zicea cum, de prin excursiile ei, a cumparat un suvenir pentru un baiat cu care vorbea. Dar, suvenirul a ramas in posesia sa, fiindca la intoarcere, masculul s a dovedit a fi... cuplat. 

Acum, cand scriu, imi vine sa zambesc pentru ca imi dau seama ca noi fetele, atunci cand suntem atrase de un baiat, devenim instantaneu generoase. Simtim dintr-o data nevoia de a (ii) darui: o bratara, un breloc, o parte din noi sau pe noi in totalitate.. Ne uitam la el acasa oglinda sau ii cadorisim sosete albe cu marginea roz cand vine el in vizita. Replica candva un "colectionar de suveniruri" ca se saturase de toate miniaturile Turnului Eiffel pe care le are acasa ( asta ca sa vedeti cat de raspandit e sindromul daruririi).

Acesti " colectionari " se dovedesc a fi de cele mai multe ori colectionari nu de suveniruri, ci de domnite. Te seduc, te inscriu pe lista si te  parasesc, sau , daca le ai atras interesul, te ma  frecventeaza din cand  in cand. Asa cum explica un cunoscut motociclist: daca te cauta cu pauze, fii sigura ca in pauze se duce la altele care si ele la randul lor se considera titulare de relatie si viitoare miresici....

In timp ce tu te entuziasmezi si crezi in vorbele si promisunile lui dulci, cumparand suveniruri cu gandul la el, s ar putea ca bombonelul sa primeasca in dar brelocul, de la o alta turista, abia intoarsa din sejur.

Doni Juanii inunda astazi strazile, cluburile si cafenelele. Noi am plecat de la terasa fara sa achitam nota, domnii generosi de alaturi s au oferit sa treaca consumatia in contul lor. Sa fi fost noi atat de speciale? Poate prietena mea, eu stateam cu spatele. Sau sa fi fost aceasta o  practica obisnuita a lor? Nu asa ne cuceresc? Mai intai un gest placut, apoi flori, complimente si promisiuni. Si iata, povestea cu printese se adevereste.. Doar pana in punctul in care printesa e inlocuita cu alta. 

A cui e vina ca tu te entuziasmezi asa de rapid? Ca iti pui toate sperantele in el si il bagi la tine-n suflet si in pat din prima saptamana? Daca nevoile fiziologice ti-o cer apeleaza la a doua varianta, dar fa o delimitare. Nu te comporta ca si cum ar fi "the one", iar tu ai avea inelul pe deget, in conditiile in care el este adeptul unei relatii fara complicatii..

Urmand sfatul primit acum ceva timp " scrie despre tine", voi mentiona ca eu am intrat in relatie fara planuri de viitor. A trecut ceva timp de atunci si lucrurile au venit pe parcurs. Nu am trecut " in a relationship" pe facebook, nu am poze cu el la profil si nu i am daruit cadouri, doar timp si momente.

Barbatii sunt educati sa fie duri si sa se mandreasca cu un palmares generos de cuceriri. Ca sa i castigi increderea e nevoie de timp, sa te descopere, sa te cunoasca. Ce asigurari are el in prima luna ca tu chiar esti un inger si nu o zgripturoaica deghizata? Sau cum se intreaba unii despre fetele care ii insotesc acasa din prima seara: "S-a indragostit pe loc de mine si a acceptat sau ea pleaca acasa cu toti?!"

Barbatul iti transmite semnale, daca vrea aventura sau relatie, si cand deschizi larg ochii poti sa le interpretezi. Asa stii unde te situezi si daca viziunile voastre despre relatie nu corespund poti sa pleci mai departe. Eu zic ca  putina rezervare ( mai ales la inceput) nu strica. Desigur, sunt si povesti care ma contrazic, o alta prietena s a mutat cu iubitul dupa o saptamana si traiesc fericiti....

Like-urile au disparut

Mi am facut blog in urma cu ceva timp la recomandarea celor de la noul job. Imi placea sa scriu si m am obisnuit rapid cu statutul de "beginbloggerita".

Articolele mele au capatat un anumit numar de likeuri. Nu mii, ci sute si zeci. Unele au devenit mai populare si mai apreciate, altele n au avut un mare succes.

Ieri, in timp ce faceam o analiza a blogului si ma pregateam de o noua postare, am constatat cu mare uimire ca like-uri au disparut.... Nu la toate articolele, la majoritatea.

Mirata, apoi enervata, am inceput munca de cercetare ( pe blogspot, pe forumuri si facebook), dar n am gasit nimic care sa ma lamureasca sau sa ma ajute in rezolvarea problemei.

In romana, subiectul nu este dezbatut, iar in engleza se ofera suport pe wordpress si alte cateva  servere. Pe facebook si pe blogspot, insa, nu poti sa intri in contact ( printr-un mail, de exemplu) cu un reprezentant care sa iti ofere ajutorul/indrumarea/ sfaturile necesare.

Eu am adresat o intrebare pe un forum specializat in problemele care apar pe blogspot si mi s a raspuns sa i contactez pe cei de la facebook. Cum deja am mentionat, pe cei de la facebook nu i poti contacta. Pe FB poti sa raportezi o problema, dar presupunand ca sunt raportate cateva zeci sau sute de mii de probleme zilnic, e greu de crezut ca se va ocupa cineva de a ta.

Sunt situatii in care bloggerite populare si -au pierdut sute de likeuri de la o postare. Una dintre ele vorbea de un numar de peste 700. Totodata, sunt cazuri in care dispar (ca prin magie) si likeurile paginii si cand reapar (daca reapar) sunt si acestea, intr-un numar semnificativ redus.

Explicatia? ..... Cel mai probabil, niste noi modificari care te afecteaza pe tine.

Cand esti la inceput, " incurajarile" care  in mediul virtual sunt echivalente cu "likeurile " sunt destul de importante. Ele reprezinta o validare a faptului ca ceea ce exprimi este impartasit sau apreciat de altii, iar cand in schimbul unui x numar de likeuri apare " Fii prima care apreciaza" simti o usoara descurajare...

Voi astepta ( poate se remediaza de la sine :-)))  ) si in asteptarea mea voi intreba in stanga si in dreapta poate cineva stie ce si cum. Daca voi afla explicatia (si solutia) voi reactualiza postul, gandindu-ma ca sunt si altii carora le ar putea fi de folos.

Inceput de vacanta

Am ajuns. Forfota, caldura sufocanta si prea multi oameni. Usor obosita de pe drum ma simt coplesita de o asa atmosfera plina de viata... Strazi inguste cu case vechi, alaturi de care se inalta pensiuni si hoteluri, turisti imbracati sumar care se deplaseaza grabiti in timp ce mananca cu pofta porumb copt sau gogosi, siruri de restaurante, cafenele, fast-fooduri intrerupte din loc in loc de tarabe cu suveniruri  si haine, miros de peste prajit. Atmosfera de vacanta. Oamenii isi zambesc, cuplurile se strang in brate, grupurile rad zgomotos.

Imi zice: - Merg sa iau cazare.

Il privesc. Zambeste si in lumina soarelui pare inca si mai frumusel.


- Te astept aici. ii raspund.

Inchide masina, ma saruta,  pleaca. Raman singura in plina forfota si ma indrept agale pe alei, spre magazine. Multe tarabe, aceeasi marfa: haine in culori vii, suveniruri, cosmetice.  Imi pierd treptat interesul si ma reprofilez. Imi cumpar o portie mare de gogosi pline de cicolata, ma asez pe marginea unui parapet si ma delectez. Fiind extrem de concentrata asupra cutiei din poala, nu observ cand cineva se asaza langa mine. Aud:
-  Bunaaaa!!!!

Manjita de ciocolata ridic privirea. Prietena mea din copilarie. Sunt surprinsa sa o intalnesc intr-un loc atat de aglomerat, dar presupun ca lumea chiar e mica. Discutam, povestim, nu multe... Pe ea o asteapta o gasca intreaga, in picioare, cativa metri mai incolo. Mi a parut bine sa o revad. Avem multe amintiri impreuna si desi a trecut destul timp de la ultima noastra intalnire, ne am comportat ca si n am mai fi vorbit de ieri.

Ramasa singura, verific telefonul. Niciun apel.  A trecut mai mult de o ora. Ma indrept, din nou, spre magazine. Dupa inca o ora, il sun. Imi zice:

- N am gasit cazare. Camera a fost data. Caut alta. Nu mai dureaza mult.

Mai vorbim, imi explica ce si cum si inchid. Au trecut vreo doua ore de cand ne am despartit si mi se face dor de el. Sunt obosita, imi e cald. Incotro sa ma mai indrept?!Spre mare... Gasesc o stanca si ma asez. Stau si aici indeajuns de mult timp ca sa nu mi se para frumoasa nici marea. Acum chiar m am plictistit. Il sun.

- N am gasit nimic. Nu aveam chef de glume, dar mi ar fi placut sa cred ca asta e.

Dupa un sfert de ora ne intalnim si asa cum imi e felul cand sunt suparata, nu scot niciun cuvant. El imi spune, imi explica, glumeste, ma ia in brate, ma pupa. In prezenta lui se risipesc nervii si gandurile negative. Cu minunte in urma voiam sa plec si ma imaginam singura, cu bagajele intr-o gara, asteptand trenul care sa ma duca acasa. Acum insa, constat ca as putea dormi si sub cerul liber. Da, sub cerul liber ar putea fi chiar placut.  Ma prefac suparata in continuare si il las sa ma mai alinte un timp.

Plecam in cealalta parte a statiunii sa gasim cazare.

-   Ce alegi? Mergi cu mine sau te plimbi prin magazine?

Resemnata, iau magazinele la rand. Dupa inca doua ore, avem cazare. O casuta platita la pret dublu.

Mai tarziu, am ajuns pe plaja... oamenii erau putini, marea linistita si soarele inca stralucea. Starea de oboseala se impletea cu sentimentele de fericire.  M am asezat in bratele lui si am atipit.

Mancatul compulsiv

Inspirata fiind de povestea unei prietene am scris zilele trecute un articol in care faceam referire la situatia sa. Replica ei, in urma citirii articolului, a fost " Un kkt, scrie despre tine."

Ceea ce n a inteles ea e, ca in fiecare articol scriu despre mine. Parerile sunt personale, iar sfaturile pe care le dau, sunt sfaturi pe care mi le dau... ;)

Dar, ascultand-o, o sa scriu despre mine.
Si o sa aleg o situatie  prin care am trecut ani la rand. E vorba de mancatul ca " terapie". Suna cunoscut?
 

Daca nu, o sa explic. Sunt persoane, printre care ma numaram si eu, care au sesiuni de mancat excesiv. Ca si cum, in loc de stomac ar avea un sac fara fund, pe care simt nevoia sa il umple pana la refuz. Se intelege ce imagine de sine au acele persoane?! Doar persoanele care nu se indragesc prea mult sunt in stare sa se infometeze zile intregi, pentru ca apoi sa dea iama in mancare si sa devoreze tot. Si apoi, urmeaza alte zile de infometare si astfel intra intr-un cerc vicios.

Situatia este destul de greu de controlat fiindca mancarea constituie un refugiu pentru persoana in cauza. Ii aduce o eliberare pe moment si ulterior, ii tine mintea ocupata. Mintea se dezocupa de framantarile anterioare si aduce in prim plan regretele  si scuzele conexe " de ce am mancat?e pentru ultima oara", " gata, de maine nu mai pun mana pe ciocolata", etc. Si astfel apare o noua problema la care sa te gandesti :-).

Oamenii vad ce le aratam  si noi stim sa ne prezentam lumii in conformitate cu niste standarde, nu-i asa?
Cine ar putea crede ca in spatele unui chip dragut se afla insecuritati, complexe, crize ori frustrari? 

Adoptam masti surazatoare sau inabordabile pentru a nu lasa sa se vada ce avem in interior. Buna strategie, dar totusi nefolositoare.. Aceste masti constituie un paravan intre noi si cei din exterior, dar nu pot fi un paravan intre noi si sentimentele noastre mai putin placute.

Si ori de cate ori angoasa, nelinistea, sentimentele de inferioritate pun stapanire pe noi, cautam modalitatea optima de a le stopa. Alcool, cafea, mancare, sport, fumat, shopping si lista poate continua. Framanatrile trebuie "ingropate", nu scoase la lumina. Si turnam ceva peste ele.

Organismul nostru este insa mult mai destept si riposteaza la relele tratamentele pe care i le aplicam. Eu m am ales cu ulcer. Nu e tocmai placut sa te trezeasca durerile in miez de noapte sau la 24 de ani sa ai multe restrictii alimentare.

Emotia negativa e dificil de acceptat si facem tot ce ne sta in putinta sa o indepartam. Nimeni nu vrea sa simta sentimente de singuratate, dor, neliniste, vinovatie, regrete, etc, si chiar daca renuntam la o dependenta, daca nu gasim cauza reala a comportamentului nostru, atunci o vom inlocui cu alta (  renunti la mancare, te refugiezi in petreceri, si tot asa).

Ceea ce scriu e din proprie experienta, de aceea pot afirma ca schimbarea trebuie sa plece din interior. Pe mine un ulcer m a desteptat, dar as fi putut sa caut un alt mijloc de evadare. Cautasem deja. Si a trebuit sa accept ca acestea nu sunt solutiile.

Nu e o bazaconie scrisa in cartile motivationale ca sa se vanda, cand esti impacata cu tine, incepi sa gandesti diferit, sa te percepi diferit si automat, sa te comporti diferit.
Asa a fost si in cazul meu. M am asezat pe un drum (care deocamdata e doar o cararuie) cu sens bun. Si asta m a ajutat sa ma canalizez pe a construi, nu pe a distruge.
Gandirea constructiva: a pleca de pe minus pentru a ajunge pe plus. Iata, o arma motivationala excelenta.