Noiembrie

In incercarea de a intelege cine sunt, incerc sa mi amintesc cine am fost...

N am crezut in utilitatea facebookului, dar azi am realizat ca tine evidenta momentelor din trecut asemenea unui jurnal intim. Si iata-ma, cotrobaind nostalgica printre amintiri pierdute.

Imi lipseste perioada in care scriam cu rigurozitate pe blog pentru ca asa imi era impus. Asa cum imi lipsesc persoanele care ma etichetau in check-inuri vesele si cu care azi nu mai tin legatura. Mi e dor de zile pline, de oameni interesanti si de orase mari. De prietenele mele cu care radeam, povesteam si iar radeam. De poly world, de locuri preferate, de calatorii, de carti si citate in care credeam.

Facebookul asta ma prezinta ca pe o persoana fericita. Dar eu nu mai sunt.

Azi, ma simt prizoniera intr o lume careia nu i apartin. Oamenii care tin la mine imi spun ca mi irosesc talentul si tineretea. Si eu fug de constientizare si caut refugiu in melodii cu ritmuri lente si versuri straine.

 Nu sunt in depresie. E doar inca o faza.

 Si nu mi e frica de suferinta, mi e frica de cum ma transforma ea.

Dragostea sau banii?

Intreba cineva pe instagram.

Banii raspundeau cu argumente domnisoarele de 16 si 20 de ani.

Ba chiar una dintre ele sustinea ca "barbatii care nu-s capabili sa produca bani nu merita iubiti".

Imi vin in minte frumoasele relatari ale unei amice... care entuziasmata a decis sa plece intr-o vacanta e(ro)xotica cu un anumit barbat. Un barbat cu foarte multi bani.

Vacanta se anunta a fi spectaculoasa. Mare, soare, peisaje de vis, nopti petrecute in hoteluri luxoase si cine pe la restaurante scumpe.

Ea tanara, desteapta, sexy. El, doar tanar. Un barbat, asa cum avea sa-l descopere, arogant, pe care nu l intereseaza sa arate, sa se imbrace sau sa se comporte bine "fiindca el are bani".


A fost o vacanta scumpa care a tinut multe zile si prea multe nopti.

Nu s-a bucurat nici de imbratisari tandre sau sarutari sub stele, nici de nopti de pasiune. "Lui ii place sa stea. Pe spate, cu ochii inchisi."

Banii nu vin des sub forma unui Brad Pitt tanar, atletic si pasional, ci mai degraba sub forma unui brunet caruia ii place mancarea.

Asadar, cand ai de ales intre dragoste si bani, tine minte ca ce -ti doresti s-ar putea sa se indeplineasca. Iar un barbat modest la 26 de ani, poate fi milionar la 38. Ar fi bine sa fii langa el... :)

Eu am crescut cu romane de dragoste si am citit cu pofta povestirile pline de erotism ale lui Anais Nin, care se iubea pe cearsafuri rupte si ieftine...

Mereu m-a fascinat acest sentiment si modul necioplit in care se joaca cu sufletul si mintea. Si cred ca e o binecuvantare sa poti iubi...

Alta sunt eu

Blogul asta e plin de imagini in alb si negru. Un blog personal, dar public.

O contradictie? 


Dupa ce le- am publicat, am recitit trei posturi. Unul dintre ele, preferatul meu. Restul... sunt ganduri asternute si uitate.

Obisuiam sa scriu despre relatii,  fiindca la astea ma pricep. Nu fiindca as fi avut multe...

Din pacate, sau din fericire, relatiile mele sunt putine la numar. Dar, am stiut sa inteleg si sa observ.

Si Freud a pus, prin observatie, bazele pishanalizei...


Iubitul meu imi spune ca am un talent si ca il irosesc.

"Nu stiu sa scriu altfel decat motivata de emotie."-  ma justific eu.

" Esti alta cand scrii". Indrazneata. Experimentata. Profunda.


Si nu ma surprind afirmatiile lui. Eu dezvalui lumii putin din mine.  Zambete scurte, priviri prea lungi sau usor timide, voce si gesturi copilaresti. Am fost si zgomotoasa, acum sunt prea discreta.

In posturile mele exagerez, minimalizez, scriu adevarul, ascund adevarul. Inspir si ma inspira melodiile cu ritmuri lente, randurile filosofice scrise de oameni destepti, filmele fara final fericit. Scriu neintrerupt sau cu pauze prea lungi. Recitesc cu enuziasm sau detasament, inainte de a publica. Si raman mereu surprinsa, cum in toate posturile mele,  prin unele expresii sau cuvinte o "alta"  se incapataneaza sa iasa la suprafata...



 " alta sunt (tot) eu..."

NU inseamna NU pentru ca violul distruge

Azi scriu mult, te rog citeste-ma pana la capat, si alatura-te campaniei NU inseamna NU. 

 #NuinseamnaNu este o comunitate ce lupta impotriva violentei sexuale si a abuzurilor sexuale. O initiativa de admirat care pleaca de la cazul fetei din Vaslui violata de 7 monstri aflati inca in libertate.

O drama cu cicatrici inscrise in suflet, si nu doar pe trup.

Am citit povestea ei trecand prin stari de idignare si de furie. Si n-am capacitatea sa inteleg ce fel de barbati se preteaza la asemenea fapte.
Retardatii? Bolnavii psihic? Frustratii care vad in asta un mod de a domina femeia?

Nu inteleg ce placere poate simti un barbat in timp ce penetreaza o femeie care se zbate, plange si tipa(?)  NU vrea sa fie cu tine si e acolo fiindca ai obligat-o . Te poti simti barbat?

Un tip de 20 si ceva de ani a afirmat pe fb ca "femeile adevarate nu sunt violate". Si pentru a-si sustine ineptia a invocat ca principal argument vestimentatia provocatoare a femeii din ziua de azi.

E o absurdidate sa gandesti "o femeie merita violata fiindca e imbracata sumar" si  problema grava e ca o astfel de mentalitate se intalneste la un tip tanar si e sustinuta prin cateva zeci de like-uri de prietenii sai.

E ca si cum ai spune: "un barbat cu muschi merita sa fie batut".

Un nonsens!

O femeie nu poate fi redusa la statutul de obiect.  Il vezi,  iti place, ti-l insusesti. O femeie e o fiinta cu drepturi si libertati. Si goala daca merge pe strada e alegerea ei. E trupul ei. Si ea decide cum il imbraca si cui il daruieste.

Daca arata bine si poarta o rochie stramta si decoltata nu inseamna ca te invita sa o violezi. Daca asa gandesti, inseamna ca esti un retardat excitat si nu te poti controla.

E adevarat. Mass media si industria pornografica promoveaza un gen de femeie dornica de sex. Deschizi un televizor noaptea sau un ziar de scandal si gasesti din abundenta femei care par pregatite "sa- o faca". Cu orice si oricand. Si prin filmele porno alea care-s violate, pe parcurs devin incantate.

Dar, fetele alea joaca un rol. Primesc bani ca sa danseze lasciv in direct si sa scoate sunete de placere. Aia nu e realitatea.

Si prin cluburi fete siliconate, imbracate mulat, danseaza provocator. E modul prin care ele vor sa atraga un barbat, nu o turma de violatori.

Femeii i s-a impus ca principala regula in seductie "barbatii sunt vizuali". Trebuie sa arati bine si sa-i arati ca arati bine. In conformitate cu trendul, ea se doteaza, se machiaza, se aranjeaza, sperand ca astfel va capta atentia si interesul barbatului pe care il place si cu care vrea sa fie.

Ma vad nevoita sa fac aceste specificatii, fiindca am senzatia ca in societatea romaneasca, moderna de altfel, oamenii au nivelul de gandire din patriarhat. "Femeia e de vina pentru toate, barbatul are mereu dreptate".

Unul din hashtagurile campaniei e  #violuldistruge. Purul adevar!

Violul distruge. Vise, sperante, incredere de sine, prezent, viitor. Vieti.

Sexul este un act intim, iar la actiune nu participa doar trupul femeii. Femeia trebuie sa- si doreasca actul si psihic. Sa doresca barbatul, sa-i doreasca atingerile, sarutarile.

Cineva asemana violul cu un furt. Cand furi iti insusesti bunul altei persoane si il folosesti dupa propriul plac, cand violezi iti insusesti trupul altei persoane si il folosesti dupa bunul plac.

Diferenta enorma intre cele doua actiuni e ca furi obiecte si violezi fiinte.

Femeia simte. Simte cum e folosita, cum hainele ii sunt rupte, cum maini straine si brutale o ating si o lovesc. Participa ( trupeste, emotional, intelectual, spiritual ) la o actiune dureroasa si mizerabila. Si odata sfarsit actul, ii raman nenorocitele de amintiri. 

Statisticile sunt ingrijoratoare. La fiecare 107 secunde in America se intampla un abuz sexual. In Romania la fiecare 4 ore are loc un viol. Astfel de fapte se intampla in proportii mari in tarile arabe, unde femeilor le este interzis sa isi descopere trupul...

Multe dintre victime tac. Din frica sau de rusine aleg sa nu vorbeasca. Tacerea incurajeaza violatorii. Tocmai de aceea, fata din Vaslui, este de admirat. Pentru curajul de a povesti parintilor si de a merge la politie.

Cineva afirma pe propriul blog, ca prin scris nu putem schimba lucrurile. Si ca dreptatea in astfel de cazuri tine de autoritati. E adevarat, nu putem condamna direct violatorii la inchisoare, dar prin articolele noastre putem educa, incuraja, sustine.

Victimele unor astfel de abuzuri trebuie sa stie ca nu sunt singure, ca nu ele sunt de condamnat si ca n- au de ce sa simta rusine.

De aceea, daca  ai un blog, scrie parerea ta. Daca cunosti un caz, prezinta-l ( fara a nominaliza ).  Totodata, iti poti exprima solidaritatea  fata de victimele violurilor, participand la un mars ce va avea loc peste 2 zile in Bucuresti: https://www.facebook.com/events/1608212432800364/

Atentia publica trebuie canalizata spre subiecte atat de importante, nu doar pentru perioade scurte de timp. Dramele se petrec zilnic langa noi, iar victimele nu stiu ca vor ajunge victime! Victima e mereu fiica, iubita, sotia, prietena, sora cuiva si acest statut poate fi purtat intr-o zi de fiecare dintre noi...

NU inseamna NU!

Fericire virtuala

A trecut mult timp de cand nu am mai scris. Dar subiectele despre care am scris sunt inca de actualitate. Observ in jur, ca si in trecut, aparente si disperare. Viata se desfasoara pe platformele de socializare. Like-uri, follow(ing)ers, status-uri cool, checkin-uri din destinatii tropicale. Viata fiecaruia pare plina de minunatii, distractii si iubiri. Si atunci?

De ce in jur, gasim doar feţe incruntate si priviri dispretuitoare?


Cand nu se fotografiaza, unde dispar zambetele fermecatoare? :-)


Cineva destept mi a spus in repetate randuri: " nimic nu e ceea ce pare". Atata adevar se gaseste in expresia asta incat ar trebui transformata intr-un principiu fundamental de viata.

Nimic nu e ceea ce pare si mai ales in mediul virtual unde unghiurile, lumina, mimica ne fac sa parem mai slabi, mai atragatori, mai frumosi si atat de fericiti.


Vedem si vrem ceea ce alti ne arata si nu constientizam ca ceea ce ni se prezinta e iluzoriu.


Posetele, masinele, excursiile sunt deseori pansamente ce ascund rani si suferinte.


Tu ti doresti o tinuta Dolce, o vacanta in Tenerife si un Iphone cu camera de 16.  Pentru ca oamenii care le au sunt fericiti. Par fericiti. 

Oamenii fericiti captureaza momentele in suflet. Oamenii increzatori nu cauta validare in like-uri si comentarii. Oamenii importanti nu si permit sa piarda nopti la rand in cluburi.

Oamenii care fug de singuratate sunt sufletul petrecerii, oamenii speriati se dezinhiba prin alcool, oamenii lipsiti de valoare expun ostentativ valori.

Nebunia asta virtuala, comparatia sociala, agitatia cafenelelor si a cluburilor iti rapesc tineretea si prezentul.

Mai lasa telefonul din mana si tine-te de mana cu cineva  drag. Inchide laptopul si deschide carti. Urmareste filme,  nu persoane.

Traieste autentic, real si fa zilnic lucruri prin care sa te descoperi si sa evoluezi.

Raspunsurile de care ai nevoie o sa le gasesti in suflet, nu pe google.

Sfarsit(uri)

A trecut mult timp de cand nu am mai scris. Si azi, frigul diminetii imi limpezeste gandurile, in timp ce soarele stralucitor ma indeamna la planuri marete. Sunt obosita, mai putin confuza si optimista.  E un contrast placut intre emotiile mele.

Am abandonat un proiect caruia entuziasmata i am dat contur. Si recunosc, am trisat constant in scris, incapabila fiind sa umplu pagini atunci cand am trait in stari de fericire sau de tristete.



"- Am observat, tu scrii bine cand esti ranita."

"- Si asta e explicatia pentru care o faci...? de dragul scrisului?", ii raspund sarcastica si el zambeste plin de sine...


Iarna asta, jocurile copilariei au fost inlocuite de jocuri ale caror reguli nu le am stiut.  Sesiuni de shopping. Sesiuni de plans. Lacrimi cat sa umple o cada intreaga. Viata mi a demonstrat ca poate fi mai incapatanata decat mine. 

Deziluzii, resemnari. Sentimente intense si cele mai frumoase cuvinte. Un amalgam care m-a maturizat (?)

Se sfarseste un anotimp. Iar, final lui e celebrat cu mult extaz. Pustietatea e inlocuita de culori si zile insorite. Apar zambete largi pe fete ascunse sub ochelari de soare. Un sezon se stinge. Dar nu a fost oare indispensabila asprimea lui?

Relatii mediocre(?)

Bibliile de seductie ne indruma pas cu  pas in cucerirea unui barbat. Si dupa ce trecem cu brio de primele intalniri, ne simtim fericite sa formam un cuplu fara cusur.

Sarutari, conversatii incitante, nopti albe de atingeri. 


Suntem protagonistele unei povesti de amor ce credem ca va dura la nesfarsit. 

 
Si totusi... cat dureaza nesfarsitul?




Timpul trece in doi.

Pasiunea arazatoare de la inceput devine un foc mocnit. 


Se instaleaza confortul. Si repetam tipare ( ne iubim marti si vineri, film sambata, cumparaturi  duminica).

Ajungem dupa doi?, trei ani  sa ne traim iubirea in stari extraordinare. Lipsita de atractie, flori, imbratisari.  

Relatia nu ne mai ofera ceea ce dorim. Intrebarea este: punem punct sau facem compromisuri cu propriile sentimente?

Ne dorim senzatii. Experiente. Sa ne reindragostim si sa simtim pulsul vietii in povesti cu final fericit. 

Dar asta inseamna risc. 

Sa renuntam la ce avem pentru ceea ce ar putea fi. (?)

Partenerul ne ofera siguranta. E deja un sprijin, un prieten, un viitor asigurat avocat. 

Si relatia e consolidata in timp, incarcata de amintiri. Merita sa renuntam?





Cineva intelept descria iubirea: " daca nu e nebuna, pasionala, extraordinara, atunci e pierdere de vreme. 
Sunt prea multe lucruri mediocre in viata. Dragostea n ar trebui sa fie unul dintre ele."

Merita sa continuam?

 

A fost odata...

A existat candva, in viata fiecarei fete, o perioada de glorie numita "gasca mea". Popcorn, pizza si filme de amor. Barfe si discutii despre una unii despre alta altele, cu orele la telefon. Sesiuni de shopping in magazinele preferate si sesiuni de shoturi in pubul central. Cafele, cafenele, sfaturi sincere si ras isteric. Situatii ce pareau eterne.

Intrebarea este: dureaza gasca "tinere si nelinistite" pentru totdeauna ?

Sunt vechile prietenii de actualitate? Sau au devenit cele cu care imparteam momente si secrete, persoanele cu care nu mai avem nimic de impartit?

Anii trec si, inevitabil, aduc cu ei schimbarea. A noastra si a lor. 

Responsabilitatile cotidiene se (ne) modifica, devenind din ce in ce mai numeroase si solicitante.

Si intre un job cu program peste program, un nou iubit, ore zilnice de sala si cursuri saptamanale de limbi straine parca nu mai avem timp de conversatii lungi la telefon si betii. 

Apar cunostinte noi care se transforma in legaturi si influente noi. Ajungem sa traim o viata agitata si proprie care ne separa de ce experimentam odata, la comun, in gasca.

Dar, cand nu investim cu regularitate in vechile relatii, asezandu-ne toate 6 la o masa, ce vom avea de povestit?

Prietenii de ieri, necunoscutii de azi?

Viata  este asemenea unei calatorii pe parcursul careia ne facem buni camarazi de drum. 

Si ma intreb, cand alegerile ne asaza pe cai diferite va exista mereu o intersectie unde ne vom regasi? Sau vom zambi la ce a fost si vom merge mai departe, pe drumuri paralele?

Reprezinta infidelitatea motiv de despartire?

De ceva vreme stau si ma gandesc la regulile dupa care este formata societatea. Traim intr-o lume reglementata prin legi clare, acceptate si aprobate in unanimitate de cetateni model.  Un set de reguli nescrise pare sa guverneze si relatiile interumane: dintre ele, dintre ei, dintre ea si el.

Dar, in cazul legaturilor stabilite intre oameni sunt implicate si sentimentele. Stiu acestea sa functioneze dupa norme?

Si oprindu-ne asupra relatiilor de cuplu,  nu se complica lucrurile si mai mult?

Voi  lua drept exemplu o situatie "clasica". Ei sunt impreuna de multa  vreme. Timpul care a trecut a adus cu el schimbari. Ea si a schimbat culoarea parului si tabieturile, el jobul si pasiunile, impreuna si au schimbat domiciliul si cumva, felul de a fi. Cand toate se schimba raman sentimentele intacte?  

Cat dureaza dragostea? Se transforma ea pe parcurs in atasement si atat?

Peste un timp daca unul dintre cei doi va fi inselat, cine e de condamnat?

Infidelitatile se gasesc la tot pasul. Cele comise de ele par sa fie mai putine la numar si mai greu de descoperit, cele comise de dansii par sa atinga numere mari si sa fie (mai) usor de depistat.

Intrebarea care se cere e: ce determina infidelitatea?

Se afla in spatele scuzelor pe care le rostim cand suntem prinsi cu mata-n sac, nevoile trupului sau ale sufletului?

Analizand si intreband, am concluzionat ca o persoana gaseste ceva in acea infidelitate, un fior, un sentiment, o stare si poate si mai mult. Altfel, de ce parinti cu copii mari si ar pune familia in joc?

Cand un partener descopera " tradarea" simte ca nu doar el a fost inselat, ci si increderea si asteptarile sale. E o situatie de netolerat. Nimeni nu vrea sa ajunga acolo, dar cumva, mai devreme sau mai tarziu, cu totii ajungem. 

Am fost programati sa cerem si sa credem in fidelitate. Si ma intreb, e in natura omului sa fie infidel?

Poate fidelitatea nu e altceva decat un concept inventat si mostenit din mosi stramosi...  Greu de acceptat?!

Si totusi, fara a se lasa dirijate de reguli,  instinctele si emotiile umane danseaza in propriul lor ritm. Si uneori muzica auzita doar de ele, ne da viata peste cap.


Vom fi si noi cele cu care se insala, care vom insela sau vom fi inselate? Si in loc sa ne impotrivim, n ar trebui sa acceptam ceea ce nu putem schimba?!

Noul An: O copie sau un original?

Prima zi din noul an. 2015 e aici.  Ne va aduce lucruri magice sau va fi o repetitie a anului ce a trecut?

Sarbatorile s- au sfarsit. Si nu peste mult timp locurile din banci si de la birouri vor fi din nou ocupate. Seminarii. Joburi part time. Joburi full time. 

Problemele cotidiene vor reveni, aducand cu ele sefii, agitatia, lipsa timpului si stresul.

Planurile marete facute cu ore in urma cum le vom indeplini?

Am capatat destula experienta in ceea ce priveste promisiunile facute la fiecare inceput de an. Si  stiu ca ele vor fi uitate de indata ce ne vom intoarce la  solicitanta realitate de zi cu zi...

Un job full time prost platit si o relatie cu probleme nu ne vor permite sa si slabim. Vom relua meniul cu sandviciuri in pauza de masa si vom alege o ora la tv in locul uneia la sala. 

Sigur, peste un timp, la un eveniment important, rochia preferata va ramane tot in dulap.

Fiindca indiferent despre ce sunt planurile noastre, ele raman deseori la stadiul de planuri.

Motivatia, entuziasmul si perseverenta dispar dupa prima jumatate de incercare.

An Nou. Vechi tipare de gandire si comportament?

Tanjim dupa schimbari pe care doar noi le putem produce. Vom indrazni?

Vor fi aceste noi 365 de file copii xerox? Sau le vom umple cu povesti multicolore si de succes?

Asa cum zicea cineva mai intelept: "Unii asteapta un an mai bun, altii si-l fac."