In incercarea de a intelege cine sunt, incerc sa mi amintesc cine am fost...
N am crezut in utilitatea facebookului, dar azi am realizat ca tine evidenta momentelor din trecut asemenea unui jurnal intim. Si iata-ma, cotrobaind nostalgica printre amintiri pierdute.
Imi lipseste perioada in care scriam cu rigurozitate pe blog pentru ca asa imi era impus. Asa cum imi lipsesc persoanele care ma etichetau in check-inuri vesele si cu care azi nu mai tin legatura. Mi e dor de zile pline, de oameni interesanti si de orase mari. De prietenele mele cu care radeam, povesteam si iar radeam. De poly world, de locuri preferate, de calatorii, de carti si citate in care credeam.
Facebookul asta ma prezinta ca pe o persoana fericita. Dar eu nu mai sunt.
Azi, ma simt prizoniera intr o lume careia nu i apartin. Oamenii care tin la mine imi spun ca mi irosesc talentul si tineretea. Si eu fug de constientizare si caut refugiu in melodii cu ritmuri lente si versuri straine.
Nu sunt in depresie. E doar inca o faza.
Si nu mi e frica de suferinta, mi e frica de cum ma transforma ea.
