In diminetile de dupa, de dupa noptile in care plang de pot sa umplu căzi, ma simt senina si calma. Asa cum e marea dupa furtuna. Si zambesc mult, incat oamenii ma întreabă de ce-s fericita. Asta e una dintre acele dimineti. Am un chef nebun sa va spun, sa va povestesc, sa va impărtășesc.
Viata este frumoasa, este frumoasa cu drame si cu povesti. Binecuvantarea si tragedia, in acelasi timp, e ca tot ce traim e temporar. Si suferinta. Si fericirea.
Am trecut prin multe experiente in ultima perioada si sunt recunoascatoare pentru fiecare dintre ele. Ma simt mai responsabila, mai experimentata si stiu ca am mai invatat ceva despre mine si despre caracterul meu.
Cine a spus ca oamenii nu intra intamplator in viata noastra, a avut dreptate. Oamenii intra sa ne invete cate ceva. Fie despre noi, fie pur si simplu ne predau lectii. Iar cea mai buna lectie pe care am invatat-o recent este sa ascult de mine. Sa vorbesc cu mine des. Iar daca cer pareri, sa nu ma las influențata pe deplin. Sa judec eu. Asa cum mi-a spus mama: "pentru tine, tu esti cel mai bun psiholog."
Am mai invatat apoi un lucru important: sa ascult mult, sa vorbesc putin. Cum obisnuiam sa fac cândva. Dar, de cand e moda asta stupidă ca trebuie cu totii sa fim extrovertiti si sociabili, ca na, asa e bine, in loc sa tac, am inceput sa tot palavragesc.Cine vorbește mult, pierde. :) Ceea ce trebuie sa afli, afli cand taci, asculți si observi.
Am mai invatat ca trebuie sa ma arat asa cum sunt. Sa exprim sincer si liber ceea ce simt, atunci cand simt. Sa le spun oamenilor ce inseamna pentru mine, cum ma fac sa ma simt. Sentimentele placute trebuiesc etalate, nu tinute ascunse. Incep sa daram zidurile de protectie, construite in atatia ani in jurul meu.
Si nu in ultimul rand am invatat invat sa am rabdare. Si sa ma incred in destin. Un lucru perceput ca negativ acum se poate dovedi un lucru bun, peste un timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu