E luni. Dimineata. Privesc orasul prin ferestre mari. Cladiri inalte de sticla, blocuri cu acoperisuri vechi, case cenusii si impozante. O metropola, plina de sunete si povesti.
Melodia ascultata imi trezeste amintiri. Versurile, abia auzite, le stiu pe de rost. Le am fredonat de multe ori.
"Oamenii se schimba", mi-a spus.
Il chestionam cu incapatanare:
"De ce relatiile se sfarsesc?"
Riduri fine i se conturau in jurul ochilor frumosi in timp ce un zambet scurt i se ivea in coltul gurii.
Ma fascineaza ochii lui. Exprima multe, ascund multe. El, un barbat complex, iar eu usor (i)matura.
Ma dezbracam cu gesturi lente si ma fixa cu privirea.
- Te imbraci clasic, in culori prea inchise pentru varsta ta.
"Black is such a happy color, darling".
Am gandit, dar n am raspuns. Hainele colorate nu ma reprezinta, si ori de cate ori imi colorez garderoba, tot la haine negre ma intorc.
- Tu esti o persoana atat de linistita.
"Sunt? "
Gandurile mi-au ramas neexprimate. Asa sunt perceputa acum. Persoane diferite, m ar descrie folosind cuvinte diferite. Antonime?
E dimineata unei zile de toamna si soarele inca straluceste cu aplomb.
" Oamenii se schimba" imi spun acum.
"La fel si emotiile. Ce incantare si ce dezamagire!"
Imi termin cafeaua.
Deschid fereastra si las adierea sa imi mangaie parul. O noua zi, o noua saptamana si
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu